Ciudate ființe suntem.
Am fost crescuți cu recompense – ce merităm, ce nu merităm. Am crescut gândindu-ne că dacă nimeni nu ne-a iubit, înseamnă că nu merităm. Ne-am crescut crezând că viața e pe pile, pe noroc, pe trageri la sorți. Înaintăm fără să creștem pentru că ne închidem zilnic uși, ferestre, trecem mereu de intersecții fără să alegem, nu înotăm contra curentului ci ne lăsăm duși sperând că, într-un fel sau altul, vom avea noroc să ne salveze cineva.
Așteptăm eroi. Tot felul de eroi. Așteptăm să ne compătimească cineva, să ne vadă cum ne chinuim, cât de mult suferim, cum nu avem viața pe care o merităm. Construim ziduri și ne ascundem în spatele lor, e bine aici, e frig, dar e bine, e trist, dar e confortabil, suferim, dar e o rutină ciudat de plăcută. Detestăm oamenii care reușesc, cumva, în lumea asta. Întotdeauna sunt mai proști decât noi, întotdeauna sunt mai slabi decât noi. Dar au cu ei zeii, norocul, pilele, toate astrele aliniate și mai ales ocupă locurile noastre. Dacă…
Ne agățăm de oameni crezând că mâine vor avea încredere în noi, crezând că mâine vor fi capabili să ia o decizie proprie, să apară la ușa noastră luminați de revelația că noi suntem ce e mai bun pentru ei. Că noi merităm să fim iubiți. Ne agățăm din frică pentru că nu merităm să fim iubiți. Ne privim în oglinzi, în universuri paralele, în sunete de fierăstraie, și ne compătimim.
Dar alergăm în cerc, pentru că privim spre uși întredeschise, ne apropiem de ele și le închidem.
Suntem singuri. Din aroganță, din frică, din superioritate. Din teama că putem fi fericiți. Alergăm după fericire deși am văzut indicatorul spre nicăieri. Avem sentimentul că luptăm pentru fericire, dar nu suntem decât niște nenorociți de don quijote. Și când vedem lumina, pășim înapoi pentru că ochii ni s-au obișnuit cu întunericul.
Ciudate ființe suntem. Ne privim în oglindă, ne întoarcem privirea și alegem să ne agățăm de un om care nu ne va (mai) iubi vreodată, de un job de care (credem) că avem nevoie, ne agățăm de dramele personale pentru a justifica alegeri nefericite, îndepărtăm oamenii care vor să ne ajute doar pentru că ne e frică de ce am putea fi dacă nu am fi omul care nu merită.
The post Zădărniciri appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
